Vă invităm să participaţi la un studiu prin care ne propunem să demonstrăm corelaţia dintre boli şi fondul psihoemoţional. De asemenea, ne străduim să identificăm trăsăturile psihice care se corelează cu (şi, probabil, predispun la) diferitele categorii de boli. În acest sens, vă invităm să completaţi următoarele trei chestionare (în josul paginii veţi găsi instrucţiunile de completare):
Doar primele două chestionare (Chestionar 1 şi Chestionar 2) sunt necesare pentru determinarea profilului dvs. psihologic. Aveţi posibilitatea de a completa şi on-line aceste prime două chestionare, afirmaţiile pe care le conţin fiind împărţite în trei chestionare (din cauza numărului limitat de întrebări pe care le poate conţine un chestionar on-line).
În ce priveşte chestionarul facultativ, completarea acestuia este opţională în această etapă a studiului. După încheierea studiului însă, chestionarul facultativ va fi folosit pentru determinarea profilului de risc (o estimare cantitativă a predispoziţiei psihoemoţionale de a dezvolta diverse boli). Participanţii la studiu care au completat chestionarul facultativ vor primi un astfel de profil de risc. Cei care nu l-au completat vor primi o invitaţie de a-l completa în vederea determinării profilului de risc.
În interval de câteva zile veţi primi evaluarea noastră referitoare la profilul dvs. psihologic.
Fiecare chestionar începe de la afirmaţia cu numărul 1 (#1). Pentru a ajunge la începutul unui chestionar, apăsaţi repetat tasta PgUp sau folosiţi combinaţia de taste Ctrl-Home (ţineţi apăsată tasta Ctrl şi apăsaţi tasta Home). La începutul fiecărui chestionar veţi găsi instrucţiunile pentru completarea chestionarului respectiv. Pentru fiecare dintre chestionare, parcurgeţi următoarele etape:
1. Descărcaţi chestionarul. Pentru descărcarea unui chestionar, plasaţi-vă cu şoricelul (mouse-ul) pe titlul chestionarului, apăsaţi butonul din dreapta al şoricelului, alegeţi opţiunea "Save target as". În cazul că nu reuşiţi, puteţi să ne scrieţi la adresa dordrag@drdorindragos.ro şi vă putem trimite chestionarele ca ataşamente la mesajul nostru de răspuns.
2. Completaţi chestionarul conform instrucţiunilor incluse în fiecare chestionar. Dacă vă decideţi să completaţi şi chestionarul facultativ, vă rugăm să citiţi cu atenţie şi să respectaţi instrucţiunile de completare.
3. După ce aţi completat chestionarul, expediaţi-l ca ataşament la un mesaj de e-mail la adresa: dordrag@drdorindragos.ro. Este preferabil să expediaţi toate chestionarele ca ataşamente la un singur mesaj de e-mail, şi nu la două sau la trei mesaje separate.
Pentru a uşura selecţia mesajelor, puneţi cuvântul "Chestionar" ca subiect (Subject) al mesajului.
Pentru a uşura identificarea, puteţi redenumi cele trei chestionare după modelul "NumePrenumeQ1", "NumePrenumeQ2", "NumePrenumeQ3" (de exemplu, "PopescuGeorgeQ1", "PopescuGeorgeQ2", "PopescuGeorgeQ3"). Dacă nu doriţi să folosiţi numele dvs., puteţi utiliza un identificator oarecare (de exemplu, cel pe care-l folosiţi şi la adresa de e-mail), urmat de "Q1", "Q2" şi respectiv "Q3".
Asiguraţi-vă că mesajele noastre nu sunt considerate spam de către calculatorul dvs. Pentru aceasta, plasaţi adresa dordrag@drdorindragos.ro la "Contacts".