0 este neutrul, vidul, transcendentul, imuabilul, ceea ce nu poate fi schimbat, ceea ce a existat dintotdeauna şi există pentru totdeauna, absolutul, din care toate pleacă şi în care toate se întorc. De fapt, este nonexistenţa, căci este nulul, absentul – el este pretutindeni şi există atunci când nimic nu există.
0 se scindează în 1 şi –1, în particulă şi antiparticulă, care împreună îl reconstituie: 1+(–1) = 0.
1 este masculinul, axul, verticalitatea, conştiinţa, conştiinţa eu–lui, conştiinţa de sine, sinele, sufletul, eu–l, ego–ul, individualitatea, unicitatea, linia de bază de o parte şi de alta a căreia se produce oscilaţia.
1 – conştiinţa – se divide (1/n) generând multiplul (n) care este variabilitatea, schimbarea, schimbătorul, oscilaţia, natura, universul, realitatea manifestată. Fiecare element care constituie natura este o fărâmă a lui 1 (1/n), reflectându–l în totalitate. Cu cât acest element se află pe o treaptă mai joasă a creaţiei (a manifestării), cu atât va fi mai mic: (1 + 1/n)n tinde la e, când n tinde la infint, deci 1/n tinde la 0. De aceea e este un simbol al unităţii dintre unic şi multiplu, dintre general şi particular, dintre întreg şi parte – probabil este un simbol al manifestării ca ansamblu.
Funcţia ex este singura care prin derivare sau integrare rămâne ea însăşi, rămâne permanent aceeaşi, neschimbată – precum sinele. De aceea, e este simbolul sinelui.
Pentru descrierea multor procese din natură numărul e joacă un rol esenţial: viteza cu care se produce un anumit proces este proporţională cu numărul elementelor care participă la acel proces – orice proces începe în forţă (cu viteză mare), ceea ce duce la o secătuire a resurselor şi deci la scăderea vitezei cu care se desfăşoară acel proces – în felul acesta sunt evitate excesele atât în sensul de prea mult, cât şi de prea puţin – se menţine un echilibru, deoarece excesele sunt distructive.
Manifestarea poate fi reprezentată şi printr–un cerc cu un diametru vertical. Diametrul vertical este axul masculin, conştiinţa, care expansionează pe diferitele nivele ale manifestării generând cercul. Raportul dintre perimetrul cercului şi diametru este π. Deci π este un simbol al raportului dintre multiplu şi unic, dintre natură şi conştiinţă. unicul este cuprins în multiplu (conştiinţa este cuprinsă în natură) de 3 ori şi ceva/puţin, de 3 ori şi încă ceva. A încerca să descrii manifestarea prin numărul 3 este doar aproximativ – realitatea este ceva mai mult, acel ceva în plus fiind ceva inexprimabil, nedefinibil, indicibil, oricâte cifre zecimale am adăuga nu vom reuşi niciodată să descriem complet acest ceva – el scapă cuvintelor, scapă cifrelor, nu poate fi cuprins – este misterul.
Imaginarul este simbolizat de i = √–1.
Femininul (–1) poate fi descris de eiπ = –1, adică energia sinelui ridicată la puterea imaginarului şi a misteriosului.
Masculinul poate fi descris de e0 = 1, adică de energia sinelui ridicată la puterea imuabilului/absolutului.
Femininul unit cu masculinul reconstituie neutrul, totalitatea, transcendentul: eiπ + 1 = 0 sau eiπ + e0 = 0.
